Banca Națională a Moldovei își deschide ușile pentru copii

Banca Națională a Moldovei își deschide ușile pentru copii. Aceștia sunt așteptați mâine, împreună cu părinții sau bunicii să viziteze instituţia.

Micii vizitatori vor avea prilejul să afle despre instrumentele de plată inovative, să vadă sala de expoziții a BNM și o prezentare practică despre elementele de siguranță ale monedei naționale.

Copiii vor afla cum funcționează un verificator de bancnote și chiar vor fi lăsați să-l folosească.

Potrivit organizatorilor, micii vizitatori vor primi în dar un "Îndrumar de educație financiară", din care vor afla ce sunt banii, cum să-i gestioneze în mod responsabil şi care sunt avantajele economisirii.

Evenimentul este organizat în urma solicitărilor venite de la părinți, după ce pe 6 și 7 iunie BNM a desfășurat Zilele ușilor deschise cu ocazia aniversării a 26-a de la înființare. În cele două zile, Banca Națională a fost vizitată de peste 200 de persoane.

Accesul în bancă va fi posibil conform listei, la prezentarea actelor de identitate a persoanelor care vor însoți copiii.

Vizitele vor avea loc la orele 10:00, 11:00, 14:00, 15:00 și 16:00.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »