Banca Națională a Moldovei își deschide din nou ușile pentru elevi și studenți

Banca Națională a Moldovei își deschide din nou ușile pentru elevi și studenți. Evenimentul de educație financiară este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Economisirii și va avea loc între 29 și 31 octombrie 2018.

Vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă sala de expoziții în care se păstrează colecția de monede comemorative și jubiliare emise de Banca Națională a Moldovei, precum și de alte bănci centrale donate BNM.

Experții vor face o incursiune succintă în istoria monedei naționale și vor povesti despre elementele de siguranță ale leului moldovenesc.

De asemenea, vor prezenta alte subiecte financiar-bancare, într-o manieră profesională deschisă și interactivă.

Accesul în bancă va fi posibil conform înregistrării prealabile, la prezentarea actului de identitate. 

Vizitele sunt preconizate pentru orele 10.00; 11.00; 13.00; 14.00; 15.00; 16.00 (durata - 1 oră), la sediul Băncii Naționale, bd. Grigore Vieru 1, mun. Chișinău.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu