BALANȚA FINANCIARĂ A PRIMĂRIEI. 15 întreprinderi au avut venituri de 9 milioane de lei

Embed:

În prima jumătate a anului, zece întreprinderi municipale au înregistrat pierderi de aproape 18 milioane de lei. Între timp, 15 au raportat că au obținut un profit total de nouă milioane de lei.

Potrivit municipalităţii, din cele cinci Societăți pe Acțiuni în care Primăria are cote părți, trei au obținut venituri de aproape 34 de milioane de lei, una a avut o balanță financiară negativă în valoare de 300 de mii de lei, iar alta nu a avut nici pagube, nici câştig.

Cele mai mari pierderi în prima jumătate a anului 2019, circa zece milioane de lei, au fost înregistrate la Regia Transport Electric Chișinău. În aceeași categorie se înscrie "Chișinău Proiect" cu 2,4 milioane de lei și "Spații Verzi" cu 1,8 milioane de lei.

Nici "Exdrupo" nu a ieșit în plus în prima jumătate a anului și a raportat pierderi de peste un milion și jumătate de lei.

Datele Primăriei mai arată că cele mai multe venituri le-a acumulat Apă Canal Chișinău. Furnizorul a încasat, în primul semestru, 30 de milioane de lei. Cu mai mulți bani s-a ales și Regia Autosalubritate care a acumulat peste cinci milioane de lei și Piața Centrală cu 4,5 milioane de lei.

Şi Combinatul Servicii Funerare a avut un câştig de aproape un milion de lei.
Printre întreprinderile care au acumulat venituri se mai numără Lumteh, Liftservice și Infocom.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu