Azi creştinii ortodocşi îşi cer iertare unul de la altul AFLĂ DE CE

Embed:

Astăzi este Lăsatul Secului - ultima zi înainte de Postul Mare. De Lăsatul Secului, creştinii ortodocşi îşi cer iertare unul de la altul, pentru a începe postul cu inima curată şi pentru a putea întâmpina Învierea Domnului cu sufletul împăcat.

În această zi, vecinii, rudele, cunoscuţii se vizitează şi îşi cer iertare unii de la alţii, ca să intre curaţi în post. Altfel, se consideră că toate străduinţele noastre din post vor fi în zadar. Domnul nu ne va primi mătăniile, dacă vom păstra în inimă mânia împotriva fratelui, răutatea şi duşmănia faţă de aproapele nostru.

În biserici, la Vecernie se săvârşeşte "Iertăciunea". În multe biserici, la sfârşitul serviciului divin se cântă psalmi de Paşti, care se încheie cu "să iertăm toate pentru Înviere", reamintind de faptul că postul este calea spre Sfintele Paşti, care se apropie.

Iertăciunea a apărut în mănăstirile egiptene. Pentru a face rugăciunea mai puternică şi pentru a se pregăti de sărbătorile luminate, înainte de Postul Mare călugării mergeau în pustiu, unde stăteau singuri 40 de zile, cât dura postul, ca apoi să revină. Unii dintre ei nu se mai întorceau: fie că erau sfâşiaţi de fiarele sălbatice, fie că mureau în deşert. De aceea, înainte de despărţire, călugării îşi cereau unul altuia iertare pentru toate supărările voite şi nevoite, aşa ca înainte de moarte. La rândul lor, şi ei iertau din tot sufletul. Călugării înţelegeau că întâlnirea înainte de Postul Mare ar putea fi ultima.

Lasă un comentariu