Avocatul poporului condamnă intenția Guvernului de a institui moratoriu la aplicarea mecanismului compensatoriu

Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, solicită Parlamentului să nu susțină iniţiativa Guvernului de a suspenda aplicarea reducerii pedepsei condamnatului deținut în condiții precare de detenție.

Potrivit lui Cotorobai, inițiativa dată este condamnabilă și regretabilă, mai ales că a fost lansată la scurt timp înaintea vizitei Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europe.

Ombudsmanul consideră că această decizie va avea un impact puternic negativ asupra drepturilor omului: persoanele aflate în detenție vor fi nevoite să suporte condițiile degradante și inumane pe perioade îndelungate din cauză că statul nu este capabil să le asigure condiții adecvate în locurile privative de libertate. 

Avocatul Poporului amintește că mecanismul compensatoriu a fost instituit ca urmare a numeroaselor condamnări ale Republicii Moldova la CEDO.

Din 1997 până în prezent, Curtea Europeană a constatat 151 din 597 de violări în temeiul art.3 admise de către Republica Moldova, iar din bugetul de stat au fost alocate cca 2 mln de euro pentru condamnările statului la CEDO.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu