Avocata lui Oleg Pruteanu îi acuză pe procurorii PCCOCS. Potrivit ei, comunicatele de presă nu corespund adevărului

Embed:

Avocata Ala Raievschi, cea care îl reprezintă în instanţă pe ginerele său, Oleg Pruteanu, alias Borman, a adus noi acuzaţii în adresa Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

Potrivit apărătorului, comunicatele de presă plasate pe site-ul Procuraturii Generale nu corespund adevărului. Pe de altă parte, PCCOCS a refuzat să comenteze acuzaţiile avocatei.

"Procurorii din PCCOCS îl deţin pe Pruteanu în arest preventiv a 25-a lună în baza unei şi aceeaşi învinuiri, fără acţiuni de urmărire penală şi cu aplicarea torturii. Procuratura Generală prin organul său PCCOCS minte, aşa cum a făcut permanent în dosarul Pruteanu", a spus ALA RAIEVSCHI, avocata lui Oleg Pruteanu.

Ala Raevschi a reiterat că averea sa nu este investigată de Centrul Naţional Anticorupţie, aşa cum a comunicat, recent, Procuratura Generală. Apărătorul a publicat un răspunsul CNA în acest sens.

"Organul de urmărire penală a CNA-ului, potrivit registrelor de evidenţă a infracţiunilor, a cauzelor penale şi persoanelor care au săvârşit infracţiuni precum şi materialelor cu privire la infracţiuni, rapoartelor, statisticilor şi dărilor de seamă nu deţine unele date sau alte informaţii în privinţa dvs. Azi am primit-o, şi vreau să vă spun că iarăşi a fost o minciună de PCCOCS", a spus ALA RAIEVSCHI, avocata lui Oleg Pruteanu.

Drept reacţie, reprezentanţii Serviciului de presă al PCCOCS au declarat pentru postul nostru de televiziune că instituţia nu comentează opiniile avocaţilor decât în cadrul dezbaterilor judiciare. În plus, PCCOCS precizează că urmărirea penală în privinţa lui Oleg Pruteanu se desfăşoară conform legii şi că acestuia îi este respectată prezumția nevinovăţiei.

Oleg Pruteanu, cunoscut în lumea interlopă drept "Borman", a fost eliberat în 20 septembrie, din penitenciarul nr. 13 din Capitală, însă doar pentru câteva minute. Angajaţii Inspectoratului Naţional de Investigaţii, care îl aşteptau la uşa închisorii, i-au adus la cunoştinţă ordonanţa de reţinere emisă de procurori şi l-au încătuşat.

Oleg Pruteanu a declarat pentru postul nostru de televiziune că se aştepta la o asemenea întorsătură, întrucât în penitenciar ar fi fost constrâns să depună mărturii false, dacă vrea să fie eliberat, contra unor persoane, inclusiv a fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc.

În octombrie 2017, Oleg Pruteanu şi trei membri ai grupării sale au fost încătuşaţi, fiind acuzaţi de transportarea haşişului din Europa în Rusia. În iunie 2018, procurorii de la Cauze Speciale şi ofiţerii INI au anunţat că membrii grupării criminale condusă de Oleg Pruteanu, vindeau droguri în Rusia sub protecţia lui Grigore Caramalac, cunoscut în lumea interlopă cu pseudonimul "Bulgaru", şi care acum se află în Rusia.

Mai mulţi analişti politici consideră că tentativele tot mai pronunţate în ultima perioadă de a influenţa mersul anchetei în dosarele de rezonanţă, cum este cel al lui Oleg Pruteanu, sunt un joc comun al Rusiei şi guvernării de la Chişinău, care încearcă astfel să se răzbune pe fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu