Avionul rusesc care s-a prăbuşit în regiunea Moscovei a explodat când a atins solul

Avionul rusesc care s-a prăbuşit în regiunea Moscovei la sfârşitul săptămânii trecute a explodat când a atins solul, au anunţat luni serviciile federale ruse de investigaţie, informează dpa, potrivit Digi24.ro.

Avionul era intact când s-a prăbuşit şi nu a existat niciun incendiu înainte de aceasta la bord, a precizat Comitetul de Investigaţie într-un comunicat, adăugând că peste o sută de persoane lucrează la acest caz, potrivit Agerpres.

Toate cele 71 de persoane aflate la bord au murit. Accidentul este primul al acestui tip de avion în timpul unui zbor comercial şi cu cel mai mare număr de victime în ultimul an de zile.

Autorităţile suspectează că prăbuşirea aparatului a fost provocată de o eroare umană, de o problemă tehnică sau de complicaţii cauzate de vremea rea. Săptămâna trecută, Moscova a fost lovită de cele mai importante căderi de zăpadă din acest secol.

Avionul companiei Saratov Airlines se îndrepta duminică spre oraşul Orsk, lângă frontiera Rusiei cu Kazahstanul, când s-a prăbuşit doar la câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova.

CITEŞTE ȘI: TRAGEDIA AVIATICĂ din Rusia. DETALII despre echipajul avionului prăbuşit. Rudele victimelor, devastate de durere (IMAGINI JALNICE)

CITEŞTE ŞI: PRIMELE IMAGINI de la locul unde s-a prăbuşit aeronava rusească cu 71 de oameni la bord

CITEŞTE ŞI: Un nou accident aviatic în Rusia. Un elicopter de tip MI-8, cu şase oameni la bord, a luat foc (FOTO)

Avionul, un Antonov-148 asamblat în Rusia, avea o vechime de numai opt ani. Uzinele ucraineană şi rusă unde se fabrică acest tip de aparat au promis că vor declanşa o investigaţie.

Autorităţile au dat publicităţii lista victimelor. În accident au murit 65 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Trei dintre pasageri sunt cetăţeni străini: un elveţian, un kazah şi un azer.

Luni, pe teritoriul Rusiei a fost decretată zi de doliu.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu