Aviaţia turcă a lovit poziţii ale kurzilor din nordul Irakului. Zeci de persoane au murit

Embed:

Aviaţia turcă a întreprins luni şi marţi lovituri aeriene împotriva unor poziţii din nordul Irakului ale rebelilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a informat Ministerul Apărării de la Ankara, potrivit Agerpres.

Bombardamentele efectuate luni seară şi în cursul nopţii s-au soldat cu moartea a 12 „terorişti separatişti”, termen cu care Ankara îi desemnează pe membrii PKK.

Acesta duce din 1984 un sângeros război de gherilă împotriva Turciei, care întreprinde la rândul său cu regularitate raiduri împotriva poziţiilor PKK în zone muntoase din nordul Irakului.

Cele mai recente bombardamente intervin în timp ce regimul de la Ankara pare a fi pe punctul de a declanşa o operaţiune militară în Siria împotriva unei alte grupări kurde înarmate, Unităţile de protecţie a poporului (YPG).

Turcia consideră YPG drept aripa siriană a PKK şi denunţă adesea deplasările de luptători şi de arme ale celor două grupări între Siria şi Irak.

În timp ce, pentru Turcia, YPG este o grupare „teroristă”, statele occidentale îi sprijină pe combatanţii kurzi, care au fost vârful de lance în Siria în lupta împotriva Statului Islamic, scrie digi24.ro

Trump și-a nuanțat declarațiile cu privire la atacurile asupra kurzilor

După declaraţiile de duminică seara ale Casei Albe, nuanţate ulterior, semnalând că SUA nu s-ar opune unei intervenţii militare turce în Siria, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că o incursiune ar putea surveni în orice moment, după ce primise ceea ce părea să fie undă verde din partea omologului său american Donald Trump.

Dar preşedintele american, care a dat impresia că a trădat YPG, aliatul Washingtonului în lupta împotriva jihadiştilor Statului Islamic, şi-a nuanţat poziţia luni, la presiunea internaţională şi a propriei tabere republicane, avertizând Turcia împotriva oricăror excese.

„Dacă Turcia va face ceva ceea ce eu voi considera, în marea mea şi inegalabila înţelepciune, că a depăşit limitele, voi distruge şi nimici complet economia Turciei”, a avertizat Trump într-o postare pe Twitter.

În urma unei convorbiri telefonice între Trump şi Erdogan, Casa Albă a generat o surpriză duminică seara anunţând retragerea forţelor americane care staţionează în nordul Siriei, justificând această decizie prin faptul că Turcia se pregăteşte de efectuarea „operaţiunii sale planificate de mult timp” împotriva YPG.

Forţele americane s-au retras de luni dimineaţă de pe poziţii-cheie în Ras al-Ain şi Tal Abyad, în nord-estul Siriei, spre o bază militară situată între cele două sectoare, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).

Turcia susţine că ofensiva sa vizează „curăţarea” frontierei sale de „terorişti” şi stabilirea unei zone de securitate unde speră să instaleze o mare parte din cei 3,5 milioane de refugiaţi sirieni pe care îi adăposteşte în prezent.

Lasă un comentariu