AVERTIZAREA medicilor! Intoxicaţia cu must te poate ucide

Nu este de glumit. Acum, în plină toamnă, când se culeg viile şi se face vinul, puţini oameni ştiu la ce pericole se expun dacă beau mult must. Fermentaţia vinului duce, numai în Iaşi, la peste 25 de cazuri de intoxicaţie cu gaze de fermentaţie în fiecare an, din care cel puţin cinci come şi trei decese, scrie ziarulring.ro.

Pentru a nu vă intoxica, trebuie să nu intraţi în încăperi în care fierbe vinul dacă aceste încăperi nu au o ventilaţie corespunzătoare. De asemenea, nu intraţi nepregătit în încăperea în care există deja o victimă pentru că este posibil să vă intoxicaţi şi dumneavoastră.

Gravitatea intoxicaţiei cu gaze de fermentaţie ale vinului depinde atât de starea organismului dumneavoastră, cât şi de durata sau intensitatea expunerii. Aspectele clinice pot varia de la simple ameţeli, cefalee, greţuri, vărsături până la sincopă, asociată sau nu tulburărilor cardiace sau respiratorii. Cazurile severe pot merge pâna la obnubilare, comă şi deces.

Patru măsuri de precauţie

1. Sunteţi mai susceptibil de a vă intoxica dacă aveţi probleme respiratorii, cardiace, neurologice, aşa că evitaţi să intraţi în încăperile în care fermentează vinul sau nu intraţi neînsoţit.
2. Dacă totuşi intraţi singur, anuntaţi întotdeauna pe cineva că veţi intra într-un spaţiu închis în care fierbe vinul.
3. Înainte de a intra, asiguraţi ventilaţia corespunzătoare.
4. Verificaţi nivelul oxigenului din încăperea în care intraţi, eventual cu o lumânare aprinsă, care se va stinge dacă nu există suficient oxigen.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu