AVERTIZARE METEO! A fost prelungit Codul Galben de pericol excepțional de incendiu

Codul Galben de pericol excepţional de incendiu a fost prelungit. Conform meteorologilor, până pe 18 septembrie, pe întreg teritoriul ţării se va menţine pericol excepţional de incendiu de clasa V, cu caracter natural, şi ameninţare de incendiu a fâşiilor forestiere şi culturilor agricole.

Totodată, din lipsă de precipitaţii rămâne în vigoare Codul Galben de secetă hidrologică.

În caz de Cod Galben de pericol excepţional de incendiu:

RISCURI:

  • este posibilă aprinderea culturilor agricole, depozitelor de furaje, zonelor cu vegetaţie forestieră, locuinţelor şi anexelor gospodăreşti.

SE RECOMANDĂ:

  • evitarea utilizării focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu;
  • restricţionarea efectuării lucrărilor care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive.

Lasă un comentariu