AVERTISMENTUL lui Poroşenko: Pericolul unui război în Europa este mai mare ca niciodată

"Pericolul unui război în Europa este acum mai mare ca niciodată". De această părere este preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, scrie digi24.ro.

Liderul de la Kiev a făcut apel la solidaritate în faţa celor care vor să-şi impună, cu forţa, supremaţia pe continent, asta după ce Parlamentul ucrainean a adoptat o rezoluţie prin care a declarat Rusia stat-agresor. 

Petro Poroşenko a mulţumit comunităţii internaţionale pentru sprijinul acordat ţării sale, dar a avertizat că ambiţiile Rusiei merg dincolo de Ucraina şi că este nevoie de eforturi şi mai mari pentru oprirea agresiunii. De asemenea, preşedintele ucrainean consideră că este datoria politicienilor să înveţe lecţiile istoriei.

"Nu trebuie doar să ne aducem aminte despre victimele nevinovate din trecut, ci să ne gândim şi cum să prevenim repetarea unor tragedii similare cu Holocaustul şi cel de-al Doilea Război Mondial. Trebuie să ne opunem împreună noii nebunii imperiale, noilor pretenţii de supremaţie în Europa", a menţionat preşedintele Ucrainei.

Publika.md aminteşte că şi asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al secretarului american de stat, Victoria Nuland, a declarat că soarta întregii Europe depinde de modul în care este soluţionat conflictul din estul Ucrainei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu