AVERTISMENTUL FMI: Politicile protecţioniste ale lui Trump subminează sistemul comercial global

Taxele vamale introduse de preşedintele SUA, Donald Trump, riscă să submineze sistemul comercial mondial şi să atragă măsuri de retorsiune din partea altor ţări, fiind afectată inclusiv economia Statelor Unite, avertizează Fondul Monetar Internaţional, scrie libertatea.ro.

Donald Trump are o atitudine protecţionistă, el impunând, sub sloganul "America pe primul loc", o serie de măsuri comerciale împotriva Uniunii Europene, Canadei, Mexicului şi Chinei.

"Aceste măsuri probabil vor produce îndepărtarea de la sistemul comercial mondial deschis, corect şi axat pe reguli, cu efecte adverse atât asupra economiei Statelor Unite, cât şi asupra partenerilor comerciali", avertizează Fondul Monetar Internaţional într-un raport de evaluare privind politicile economice americane.

"Statele Unite şi partenerii comerciali trebuie să colaboreze pentru diminuarea numărului barierelor comerciale şi pentru rezolvarea disensiunilor în domeniul comercial şi în cel al investiţiilor fără a recurge la măsuri de genul taxelor vamale suplimentare", subliniază FMI.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat joi, în unanimitate, măsurile de retorsiune propuse de Comisia Europeană împotriva Statelor Unite după ce Administraţia Donald Trump a impus taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu. Comisia Europeană a propus impunerea de taxe vamale suplimentare la produse fabricate în Statele Unite, începând din iulie, ca reacţie la tarifele introduse de preşedintele Donald Trump la importurile de oţel şi aluminiu.

"Colegiul Comisarilor UE a adoptat decizia de impunere a unor taxe suplimentare asupra tuturor produselor din SUA despre care a fost informată Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), în cadrul ripostei faţă de tarifele introduse de SUA la produsele din oţel şi aluminiu. În urma deciziei de astăzi privind impunerea de taxe suplimentare la importurile din SUA, Comisia Europeană aşteaptă finalizarea procedurii aferente în coordonare cu statele membre înainte de sfârşitul lunii iunie, astfel încât noile taxe să înceapă să fie aplicate din iulie", a comunicat Comisia Europeană acum câteva zile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu