AVERTISMENT METEOROLOGIC! COD GALBEN de secetă şi incendii pe teritoriul ţării

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit până la 18 iunie Codul Galben de secetă hidrologică şi a lăsat în vigoare până la 13 iunie Codul Galben de pericol excepţional de incendiu.

Potrivit specialiștilor de la SHS, se atestă secetă hidrologică în râurile și lacurile din Republica Moldova din cauza lipsei precipitațiilor și a temperaturilor înalte. 

Seceta şi temperaturile cu tendinţă caniculară au cauzat deja prejudicii producătorilor agricoli. Astfel, ieri, între comunele Congaz şi Svetlîi din autonomia găgăuză s-a incendiat un câmp cu suprafaţa de zece hectare, cu iarbă uscată care a ars în întregime.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a atenţionat populaţia asupra respectării regulilor antiincendiare. Pompierii au solicitat cetăţenilor să nu aprindă vegetaţia uscată şi resturile menajere, să evite aprinderea rugurilor şi a miriştilor, iar în caz de incendieri, fie şi neînsemnate, să apeleze la 112.

Totodată, în cazul în care în păduri sau teritorii adiacente vor fi observate situaţii ieşite din comun, specialiştii Agenţiei "Moldsilva" roagă să fie contactați la linia fierbinte 022 211 311.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu