AVERTISMENT: Extinderea epidemiei de coronavirus va lovi statul New York puternic şi rapid

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a avertizat că cea mai dificilă fază a epidemiei de coronavirus va lovi mai puternic şi mai rapid decât se credea anterior, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat deja că Statele Unite ar putea să devină epicentrul pandemiei globale, relatează Reuters, citează adevarul.ro.

La o zi după ce preşedintele Donald Trump a spus că ar putea lua în considerare ridicarea restricţiilor de călătorie, socializare şi colaborare, pentru a ajuta economia să se redreseze din criza de sănătate, Cuomo a spus că relaxarea prea rapidă a restricţiilor poate costa vieţi.  

"Dacă ceri poporului american să aleagă între sănătatea publică şi economie, atunci nu este o competiţie. Niciun american nu va spune să accelereze economia cu costul vieţii umane", a spus el la un centru de convenţii din Manhattan, care a fost transformat într-un spital temporar de 1.000 de paturi.  

Statul New York este cel mai grav lovit de epidemia care a infectat peste 43.000 de oameni în Statele Unite şi a ucis cel puţin 620. Numărul de decese din New York provocate de COVID-19 a ajuns la 157.  

Necesarul de paturi de spital din New York în momentul de vârf al focarului a urcat la 140.000, a spus Cuomo, comparativ cu numărul de 110.000 anticipat recent. Doar 53.000 de paturi sunt disponibile acum.  

Rata de infectare se dublează la fiecare trei zile în New York, iar momentul de vârf al epidemiei ar putea surveni în 14 până la 21 de zile, punând presiune uriaşă asupra serviciilor de sănătate, a spus Cuomo.

La o săptămână după ce new-yorkezii şi alte milioane de americani au început să stea acasă din cauza coronavirusului, oficialii şi investitorii financiari au avertizat marţi împotriva reducerii premature a restricţiilor, chiar dacă efectul acestora este devastator pentru economia SUA.   

Trump a declarat luni că analizează cum să repornească activităţile economice după expirarea  perioadei de carantină de 15 zile, săptămâna viitoare, chiar dacă virusul foarte contagios se răspândeşte rapid, iar spitalele slab dotate se confruntă cu un val de decese.   Republicanul Trump încearcă să recâştige alegerile prezidenţiale în noiembrie cu promisiunea că economia va creşte.  

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat marţi că Statele Unite au potenţialul de a deveni epicentrul global al pandemiei coronavirusului, citând o „accelerare foarte mare” a infecţiilor.

loading...

Lasă un comentariu