AVERTISMENT: Coreea de Nord ar putea obţine în doar câteva luni capacitatea de a lovi SUA cu o rachetă balistică având încărcătură nucleară

Coreea de Nord ar putea obţine în doar câteva luni capacitatea de a lovi teritoriul Statelor Unite ale Americii cu o rachetă balistică având încărcătură nucleară, a afirmat marţi un înalt oficial american din sfera dezarmării, care a subliniat că trebuie să se pună capăt programului nord-coreean de arme atomice, transmite Reuters, citează agerpres.ro.

Ambasadorul american pentru chestiuni de dezarmare, Robert Wood a avertizat totodată, în cadrul Conferinţei ONU pentru dezarmare de la Geneva, că arsenalele Chinei şi Rusiei sunt în creştere.

"Rusia, China şi Coreea de Nord îşi sporesc arsenalele, crescând ponderea armelor nucleare în strategiile lor de securitate, iar în unele cazuri urmăresc dezvoltarea de noi capacităţi nucleare pentru a ameninţa alte ţări paşnice", a declarat Wood.

"Coreea de Nord s-ar putea afla în momentul de faţă la doar câteva luni distanţă de capacitatea de a lovi SUA cu rachete balistice cu încărcătură nucleară", a menţionat ambasadorul american.

Afirmaţiile sale survin într-un context în care Statele Unite au indicat, în noua lor "poziţie nucleară", publicată vinerea trecută de Pentagon, că doresc să se doteze cu arme nucleare cu putere redusă, citând ameninţările din partea Rusiei, dar şi a Chinei, Coreei de Nord şi Iranului.

Adjunctul şefului Statului Major american, Paul Selva declara acum o săptămână că, deşi Coreea de Nord a făcut progrese în dezvoltarea programului său de rachete balistice intercontinentale (ICBM), nu a dovedit până acum capacitatea acestor arme de a lovi SUA.

Regimul nord-coreean a efectuat anul trecut câteva tiruri cu rachete ICBM cu o rază de acţiune suficientă pentru a lovi teritoriul SUA şi în septembrie 2017 a efectuat cel mai puternic test nuclear de până acum.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu