Averile deputaţilor PCRM: Voronin, printre cei mai săraci comunişti

Artur Reşetnicov, Alexandr Bannicov şi Oxana Domenti sunt deputaţii cu cele mai mari venituri obţinute în anul trecut din cei 39 de parlamentari comunişti. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile lor pe venit pentru 2011.
Potrivit declaraţiei pe venit pentru anul trecut, vicepreşedintele Parlamentului Artur Reşetnicov a obţinut, împreună cu familia, venituri în valoare de 1,17 milioane de lei de la locul de muncă. Deputatul comunist a mai câştigat peste 258 de mii de lei din darea în arendă a unor imobile. Acesta a declarat că are în posesie o casă de locuit în Chişinău, un apartament, un teren aferent şi un oficiu.
Deputatul Alexandr Bannicov a declarat venituri de aproape 206 mii de lei din salariu şi aproape 1,6 milioane de lei, bani obţinuţi din valori mobiliare.
Potrivit declaraţiei pe venit, Oxana Domenti a obţinut, împreună cu familia, în jur de 637 de mii de lei, venit din salariu şi aproape 435 de mii de lei, bani câştigaţi din valorile mobiliare.
Printre deputaţii din PCRM care au declarat venituri mai mici figurează şi liderul formaţiunii, Vladimir Voronin. În 2011, acesta a acumulat 132 de mii de lei, bani obţinuţi în calitate de deputat. 105 mii de lei i-a câştigat din pensii şi indemnizaţii, iar peste 6 mii de lei au fost acumulaţi din depunerile bancare.
Un alt comunist cu venituri modeste declarate este şi Mihail Poleanski. Demnitarul a declarat pe propria răspundere venituri de peste 126 de mii de lei, bani obţinuţi de la locul de muncă.
Cele mai mici venituri le-a declarat comunistul Mihai Mocan. În 2011, el a câştigat din salariu 29 de mii de lei.
Fracţiunea PCRM este cea mai numeroasă din Parlament şi numără 39 de deputaţi.
Economie