AVEREA lui Marian Lupu şi a lui Andrei Năstase, la vedere. Unul trăieşte modest, celălalt se făleşte

Embed:

Averea primului candidat la funcţia de şef al statului a fost făcută publică. Potrivit Ziarului de Gardă, preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, locuieşte într-un apartament în centrul Capitalei şi mai are un garaj. La capitolul venituri, candidatul democraţilor la funcţia de preşedinte a declarat doar salariul.  

Potrivit Ziarului de Gardă, apartamentul în care locuieşte familia Lupu se află într-un bloc cu cinci etaje şi are 136 de metri pătrați. Preţul imobilului cu patru camere şi un balcon se estimează la aproximativ un milion de lei. În declaraţiile de avere, Marian Lupu a precizat că a intrat în posesia locuinţei încă în 2002, pe când era viceministru al Economiei, iar garajul  l-a obținut un an mai târziu.

Între anii 2010  și  2015, Marian Lupu a fost preşedinte de Parlament, şef interimar al statului, iar ulterior, deputat şi președinte al fracţiunii PDM din Parlament. În această perioadă, el a declarat un salariu de aproximativ 170 mii de lei pe an, dar şi indemnizaţii primite în calitate de ales al poporului, care au fost de câteva zeci de mii de lei. În 2014, Marian Lupu a mai indicat în declarația sa de avere patru conturi bancare, pe care deţine, cumulat, 140 mii de lei şi 2 mii de euro, iar în 2015 - cinci conturi, cu 117 mii de lei, o mie de dolari şi 2 mii de euro.

Din 2013, Marian Lupu o trece în declaraţii şi pe soţia sa, Victoria, profesoară la Academia de Studii Economice din Moldova. Aceasta a indicat venituri lunare de aproximativ 2 mii de lei pe lună. Victoria Lupu este conferenţiar universitar, specialitatea Relaţii Economice Internaţionale.

Viaţa lui Marian Lupu este modestă dacă o comparăm cu luxul în care trăieşte Andrei Năstase, candidatul Partidului Demnitate şi Adevăr al mafioţilor Ţopa. Potrivit informaţiilor apărute în presă, finul interlopului fugar Victor Ţopa, are un adevărat palat în municipiul Chișinău. Casa lui Năstase oficial are o suprafață de 156 de metri pătrați și, conform datelor cadastrale, ar costa peste 2 milioane 200 de mii de lei.

În realitate, specialiştii imobiliari susţin că suprafaţa este mai mare, la fel ca şi costul acesteea. Imobilul este înscris pe numele mamei lui Andre Năstase, Ana, care trăieşte, însă, modest într-un sat din Teleneşti. Năstase, împreună cu soția sa, mai dețin o garsonieră în Capitală cu o suprafață de 31 de metri pătrați. Presa a mai scris că liderul Partidului Platforma "DA" ar mai avea o casă în Germania, în orașul unde locuiește și nașul său de cununie, mafiotul Victor Ţopa, condamnat penal în Moldova.

În Germania, Năstase mai are şi o maşină de lux, care costă câteva milioane de lei. Investigația jurnaliștilor de la today.md a demonstrat că liderul Partidului "Demnitate și Adevăr" mai primește sume impunătoare de bani de peste hotare și deține proprietăți importante în țară și în Germania.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu