AVENTURĂ pe patru roţi! Mai mulţi locuitori ai Capitalei s-au pornit într-o expediţie inedită

12 locuitori ai Capitalei au decis să scape de rutina oraşului şi s-au aventurat să descopere locurile pitoreşti, dar mai puțin cunoscute din Moldova. Timp de cinci zile, ei vor străbate ţara în lung şi lat, cu şase maşini de teren. Și pentru ca maratonul să fie plin de adrenalină, aceștia își propun să înregistreze un consum de carburant cât mai aproape de cel declarat de producător. 

Plini de entuziasm şi de energie, cei 12 aventurieri urmează să parcurgă pe drumurile ţării aproape 1.400 de kilometri.

"Ideea a venit atunci când am pornit într-o expediţie spre ţări îndepărtate, spre cercul polar şi ne-am rătăcit la noi în ţară, în Moldova şi atunci am constatat că uite, am călătorit mult în afara ţării, dar prea puţin în interiorul ei şi tocmai de asta ne-am zis că următoarea expediţie trebuie să fie una în care să explorăm Moldova aşa cum nu am făcut-o niciodată", a spus organizatorul evenimentului, Ilie Toma.

"Nu mi-aş fi iertat să ratez o astfel de ocazie să văd ţara aşa cum nu am mai văzut-o până acum. Este o provocare să mergem pe drumuri fără drumuri şi locuri unde nu am mai fost până acum. Vom dormi în aer liber, vom dormi prin pensiuni, acolo unde ele sunt", spune participantul Oleg Efrim.

"Nu vom merge pe clișee de tip Orheiul Vechi sau câteva mănăstiri, vom merge în inima ţării. La Năslavcea, la Horodişte, la Druță, Văratic, în Sud mergem la câteva rezervații naturale, Câşliţa Prut, Lacul Beleu, locuri pe care poate dacă cineva ar studia mai amănunţit geografia le-ar găsi cumva, dar sigur ele nu fac parte din traseele obişnuite", a mai spus organizatorul.

Odată cu această expediţie, aventurierii îşi propun să transforme traseul în unul turistic.

" Este o ţară cu zone pitoreşti, dar nu sunt cunoscute, nu sunt mediatizate şi munca noastră este în aceea de a le arăta oamenilor că într-adevăr ele există", spune participantul Mihai Bulai.

În prima zi de călătorie, aceștia vor face popas în lunca râului Răut, în preajma satului Ciutuleşti, raionul Floreşti.

Pe parcursul expediției, călătorii vor face fotografii, dar şi transmisiuni live prin intermediul reţelelor de socializare.

Banii pentru escapadă au fost adunați de la diverşi parteneri, dar și din surse proprii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu