Autorităţile raionului Dubăsari vor miliţie transnistreană în Doroţcaia

În satul Doroţcaia ar putea fi instituită o secţie a miliţiei transnistrene. Despre aceasta au discutat autorităţile raionului Dubăsari, de pe ambele maluri ale Nistrului. Reprezentanţii administraţiei moldoveneşti consideră că această chestiune ar trebui coordonată cu oficialii de la Chişinău şi Comisia Unificată de Control.

Autorităţile s-au înţeles să soluţioneze probleme sociale şi economice comune. Preşedintele raionului Dubăsari, aflat sub controlul Chişinăului, Grigorii Policinschi, a declarat că discuţiile sunt destul de dificile. El speră însă că, în cele din urmă, rezultatul va fi unul pozitiv.

"Noi am ajuns la înţelegerea să ne adresăm autorităţilor centrale, pentru a discuta posibilitatea unei cooperări a poliţiei cu miliţia, care este o rugăminte a conducerii oraşului Dubăsari", a declarat preşedintele raionului Dubăsari, Grigorii Policinschi

Raionul Dubăsari a fost divizat în două, în urma conflictului armat de pe Nistru din 1992. O parte din localităţi, inclusiv oraşul Dubăsari, au intrat în componenţa nerecunoscutei republicii moldoveneşti nistrene. Centrul administrativ a fost instalat în satul Coşniţa.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu