Autorităţile de la Tiraspol au un plan

Către anul 2015 volumul investiţiilor străine în Transnistria se va mări de 2-2,2 ori, randamentul muncii se va majora de 1,5-1,6 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor va constitui 2.500 de dolari, contra actuala cifră de 1.940 de dolari. Cel puţin asta presupune "Programul modernizaţiei eficiente a sferei social-economice a Transnistriei pentru perioada 2013-2015". Acest proiect de realizare, cunoscut ca "Planul 2.500" a fost discutat de către prezidiumul aşa-numitului guvern din stânga Nistrului, potrivit Infotag.md.

Planul de acţiuni conţine mai multe promisiuni din partea autorităţilor. Astfel, urmează să fie înfiinţată o structură de stat care, de facto, ar juca rolul de companie de asigurări în caz de cataclisme naturale, securitate alimentară, dar şi de riscuri de infrastructură. Mai mult, volumul rezervelor asigurărilor de stat trebuie să atingă 5% din nivelul PIB-ului, în timp ce acum acesta atinge 0,2%.

Totodată, documentul prevede şi formarea în stânga Nistrului a unui fond de investiţii. "Formele tradiţionale de investiţii, care presupun depunerea de bani pentru a scoate profit, se dovedesc a fi ineficiente pentru a sparge gheaţa. Fiecare stat dispune de multe atuuri şi resurse naturale. Pentru a le valorifica, este necesar de a atrage investiţii, inclusiv prin formarea unui monopol al depunerilor statului pe piaţa investiţiilor", a declarat consilierul şefului serviciului executiv al regiunii, Serghei Grădinari.

Printre planurile de atragere a investiţiilor, consilierul a numit formarea în Transnistria a unei reţele economice din reprezentanţi străini.

Pentru ca planul să funcţioneze, potrivit lui Grădinari, este nevoie de a pregăti şi a adopta în jur de 80 de acte şi dispoziţii ale organului executiv al regiunii.

Pe aceeaşi temă