Autorităţile Comratului vor să organizeze referendum pentru a redenumi strada Lenin din oraş

Embed:

Autorităţile din Comrat vor cheltui circă 100 de mii de lei pentru a afla dacă pot redenumi strada Lenin din oraş.

Consiliiul municipal vrea să organizeze un referendum local în cadrul căruia oamenii vor fi întrebaţi dacă acceptă ideea.

Plebiscitul va putea fi organizat nu mai devreme de luna septembrie, a precizat pentru Publika TV, primarul localităţii, Serghei Anastasov. 

Precizăm că recent consiliul municipal Comrat a decis redenumirea străzii principale din oraş din Lenin în Stepan Topal.

Ultimul a condus aşa-zisa Republica Găgăuză, din 1991 şi până în 1994, când Chişinăul a oferit regiunii statut de autonomie. Stepan Topal s-a stins din viaţă la sfârşitul anului trecut, la vârsta de 80 de ani.

Primarul oraşului Comrat susţine că decizia consiliului municipal a fost suspendată pe perioada pregătirilor pentru referendumul consultativ. Astfel, timp de trei luni vor fi organizate consultări publice cu localnici.

Doar după asta subiectul redenumirii străzii principale va fi supus plebiscitului. Serghei Anastasov a mai precizat că acest exerciţiu va avea loc nu mai devreme de cât peste jumătate de an. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu