Autorităţile chineze cer pedeapsă severă pentru un bărbat care a furat degetul unui soldat de teracotă

Autorităţile chineze au cerut o "pedeapsă severă" pentru un bărbat acuzat că a furat degetul mare de la una dintre mâinile statuii unui războinic de teracotă, expusă în SUA, a indicat agenţia de presă de stat din China. Statuia veche de 2.000 de ani, în valoare de 4,5 milioane de dolari, este unul dintre cele 10 artefacte oferite cu împrumut Institutului Franklin din Philadelphia.

Săptămâna trecută, Michael Rohana a fost acuzat de furt şi de ascundere a unei opere de artă importante, în condiţiile în care armata războinicilor de teracotă este dintre cele mai importante descoperiri arheologice din China. El a fost reţinut şi ulterior eliberat pe cauţiune.

Potrivit documentelor instanţei, Rohana, în vârstă de 24 de ani, a participat la o petrecere organizată în incinta Institutului Franklin la 21 decembrie, reuşind să pătrundă în locul care găzduia expoziţia "Terracotta Warriors", la acel moment închisă.

Rohana a folosit un telefon mobil cu flash pentru a-şi face un selfie cu unul dintre războinici, a indicat agenţia de presă Xinhua citând FBI-ul, potrivit Agerpres, scrie realitateatv.net

Ulterior, tânărul şi-a pus mâna în mâna stângă a statuii şi a părut să rupă o bucată din aceasta pe care a ascuns-o apoi în buzunar. Personalul muzeului a observat degetul lipsă la 8 ianuarie, iar FBI-ul a aflat ulterior identitatea făptaşului. El a recunoscut apoi că a ascuns degetul într-un sertar de birou.

Luni, directorul Centrului de promovare a patrimoniului cultural din Shaanxi, organizaţia de stat care a împrumutat statuile, "a condamnat cu fermitate" Institutul Franklin pentru faptul de a fi fost "neglijent" cu statuile, a indicat CCTV. "Cerem Statelor Unite să pedepsească sever făptaşul. Am depus o plângere", a indicat directorul Wu Haiyun. Potrivit acestuia, centrul va trimite doi experţi în SUA pentru a evalua daunele aduse statuii şi pentru a pune la loc degetul rupt, potrivit Agepres. 

Cele zece statui expuse la Institutul Franklin fac parte dintr-o armată de 8.000 de războinici de teracotă, reprezentaţi în mărime naturală. Statuile au fost construite din ordinul împăratului chinez Qin Shi Huangdi (258-210 î.e.n.), care a crezut că aceştia îl vor proteja în viaţa de apoi, şi au fost descoperite în oraşul Xi'an în 1974 de către un grup de fermieri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu