Autobuze ca în Flinstones în Chişinău. Maşina spre Ghidighici circula cu găuri în podea (GALERIE FOTO)

Embed:

Unele dintre mijloacele de transport pot avea defecţiuni grave ale caroseriei care, pun în pericol viaţa pasagerilor. Cel mai recent caz a avut loc ieri. Un autobuz de pe linia nr. 46 Chișinău-Ghidighici a fost surprins cum circula cu podeaua deteriorată, iar în interior pătrundea apă și noroi.

Reprezentanţii Parcului Urban de Autobuze susţin că imediat după apariţia incidentului, şoferul a terminat cursa, după care mijlocul de transport a fost dus la parcare. Timp de o lună autobuzul de model Ikarus va sta în reparaţii.

"Din cauza uzurii înaintate a metalului s-a defectat şi iată a apărut aşa o gaură în podea. A fost scos imediat de pe linie şi a fost retras în parc, de acum el staţionează pentru a fi reparat capital. Este necesar în jur de 60 de mii de lei. Se întâmplă des pentru că autobuzele care sunt în dotarea întreprinderii au peste 20 de ani de exploatare", a spus directorul adjunct al Parcului Urban de Autobuze, Vitalie Copaci.

Constantin Mazur este şofer şi merge pe autobuzul cu pricina de 20 de ani. A urcat la volan când acesta abia a ieşit de pe porţile fabricii din Ungaria. Acum însă bărbatul susţine că are deseori probleme şi îşi face griji pentru siguranţa pasagerilor.

"Dimineaţa ne facem cruce şi sara când terminăm lucrul tot ne facem cruce, că e uzat. Noi răspundem, ai pus mâna pe volan răspunzi de toate", a spus şoferul, Canstantin Mazur.

"Deseori, deseori chiar am făcut săptămâna trecută unul tot aşa. Se rupe unde e perna, unde e amortizatorul. Nu mai rezistă, e ud, putrezeşte repede".

În dotarea Parcului Urban de autobuze sunt 54 de unităţi de model Ikarus.

Cele mai frecvente defecţiuni care se produc la acest mijloc de transport vechi de 20 de ani sunt la caroserie, motor şi cutia de viteze. Potrivit normelor, acest autobuz care a mers pe străzile Capitalei peste un milion de kilometri trebuia scos din uz încă acum 12 ani.

Pasagerii spun că îşi fac griji pentru siguranţa lor.

"Nu este altă alegere, suntem nevoiţi să mergem cu ceea ce este. Este uneori straşnic să mergi într-un astfel de autobuz".

"Găuri erau şi înainte vă spun eu, cred că ei le astupă oleacă şi merg şi iar se fac. Eu dezastru, e foarte frig. Când plouă, plouă la garmoşca ceea din urmă"

"Grijă tot impul este pentru că copii pot să nimerească. Cât o să ţină hârburile astea vechi, trebuie autobuze noi".

"Când e lunecos, când plouă e periculos mai ales pentru oamenii în vârstă. Dacă nimereşte în gaura ceea rămâne calic".

Parcul de autobuze ar putea fi reînnoit în următoarea perioadă dacă consilierii municipali vor vota unul din cele trei proiecte, care prevăd achiziţionarea a 50 de autobuze noi, asambalarea mai multor unităţi la Chişinău sau luarea în chirie a 30 de unităţi pe o perioadă de cinci ani.

"Pentru anul 2018 în bugetul municipal au fost prevăzute 30 de milioane 500 de mii de lei pentru procurarea unităţilor de transport sau pentru asamblare. Trebuie să fie de tip urban, podeaua joasă, pe toată lungimea caroseriei, dotate cu condiţioner şi platformă pentru călătorii cu probleme locomotorii", a spus directorul Parcului Urban de Autobuze, Iacob Capcelea.

În Parcul Urban de Autobuze sunt în total 124 de vehicule pentru transportarea pasagerilor. Ultima reînoire a acestuia a avut loc în anul 2006 când au fost procurate 20 de autobuze noi de model MAN.

Parcursul mediu al vehiculelor este de un milion de kilometri. Anual, pentru cumpărarea pieselor de schimb şi a materialelor sunt cheltuiţi 15 milioane de lei.

Toate cele 124 de autobuze care circulă în prezent pe străzile Capitalei şi prin suburbii au termenul de exploatare depăşit cu peste zece ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu