AUR și BRONZ. Atleții din Republica Moldova au cucerit două medalii la Cupa Europei

Embed:

Atleţii moldoveni au cucerit două medalii la Cupa Europei ce s-a desfăşurat în oraşul spaniol Las Palmas de Gran Canaria.

În categoria până la 23 de ani Andrian Mardare a câştigat "aurul" în proba de aruncarea suliţei, iar Alexandra Emilianov a luat "bronzul" la aruncarea discului.

Sportivul din raionul Hânceşti a stabilit un nou record național obţinând rezultatul de 82 de metri şi 34 de centimetri. Performanţa precedentă de 78 de metri şi 47 de centimetri i-a aparţinut tot lui Mardare.

"Pentru noi a fost o victorie neaşteptată, deoarece timp de o lună noi am fost în cantonament de pregătire înainte de competiţie. Am plecat acolo cu gândul să participăm şi să avem un rezultat bun pentru a intra în sezonul 2017. Am obţinut un rezultat destul de bun şi am luat medalia de aur", a spus atletul, Andrian Mardare.

Alexandra Emilianov în vârstă de 17 ani a înregistrat rezultatul de 54 de metri şi 66 de centimetri .

"Am vrut ceva mai mult, deoarece la antrenamente înregistrez rezultate mai bune, iar la competiţii am evoluţii mai slabe. Poate a influienţat vântul şi nu îmi place când lipseşte fonul muzical. Muzica potrivită îmi ridică moralul şi mă întristez când este linişte pe stadion", a spus atleta, Alexandra Emilioanov.

Aproape de podium şi-au încheiat evoluţiile şi alţi doi sportivi moldoveni în proba de aruncarea ciocanului.

Zalina Petrivskaia s-a clasat pe locul patru, iar fratele ei Serghei Marghiev a terminat concursul pe poziţia a cincea. Republica Moldova a fost reprezentată de 7 atleţi la Cupa Europei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu