Au venit la protest cu substanțe inflamabile. Două persoane, conduse la Inspectoratul de Poliție (FOTO)
Doi bărbați suspecți au ajuns în vizorul oamenilor legii. Aceștia au fost surprinși având obiecte interzise la ei, inclusiv substanțe inflamabile, anunță poliția.
Indivizii intenționau să participe cu aceste obiecte la acțiunea de protest care ar urma să aibă loc astăzi în Capitală, precizează oamenii legii.
Bărbații au fost conduși la sediul Poliției pentru documentare.
Oamenii legii îndeamnă cetățenii care intenționează să participe la protest, să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică, să se conformeze indicațiilor oamenilor legii, să evite mesajele care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni ilegale.
„Amintim participanților la întrunire că sunt obligați:
- să respecte legislația, ordinea publică și cererile legitime ale Poliției;
- să se abțină de la acțiuni care pot împiedica desfășurarea pașnică a întrunirii și de la incitarea la astfel de acțiuni;
- să evite purtarea măștilor sau altor obiecte de acoperire a feței;
- să părăsească întrunirea la cererea organizatorului și/sau a reprezentantului autorității administrației publice locale ori a organului de poliție; în timpul întrunirii să nu dețină arme, obiecte explozive, substanțe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viața sau sănătatea oamenilor”, sunt recomandările polițiștilor.
Totodată, poliția roagă cetățenii, în cazul în care devin martori ai unei situații de destabilizare a ordinii publice, să formeze imediat numărul unic 112.
Potrivit poliției, astăzi, 12 ianuarie, începând cu ora 13:00, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, precum și str. Mihai Viteazul traficul va fi parțial blocat. În context, șoferii sunt îndemnați să-și păstreze calmul și să evite deplasarea prin zona respectivă.