Au trezit suspiciuni. Motivul pentru care doi moldoveni au ajuns în vizorul poliţiştilor de frontieră

Doi moldoveni au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră la punctul de trecere Leuşeni. Unul dintre ei conducea un autoturism furat din Germania, iar celălalt un microbuz cu seria caroseriei modificate ilegal.

Potrivit poliţiştilor de frontieră, la linia de control s-a prezentat un Audi Q7, fabricat în 2009 și înmatriculat în Germania. La volanul autoturismului se afla un moldovean de 33 de ani. În urma verificării documentelor de călătorie, polițiștii de frontieră au trecut datele mașinii prin baza OIPC Interpol, unde au constatat că aceasta figura ca fiind furată din Germania, la începutul lunii mai.

Referitor la cele depistate, șoferul a declarat că și-a procurat autoturismul de la un cetățean german și plătise doar o parte din bani. Potrivit acestuia, faptul dat l-a și motivat pe german să pună la consemn mașina.

În cel de-al doilea caz, în timpul efectuării controlului unui microbuz model "Mercedes Sprinter", înmatriculat în Spania, inspectorul de frontieră a avut suspiciuni privind poziția și dimensiunea unor cifre din seria caroseriei. Astfel, în urma verificărilor, s-a constatat că numărul original al caroseriei a fost înlăturat, prin șlefuire, iar deasupra gravată o altă combinație de cifre.

Materialele de reținere privind aceste cazuri au fost transmise ofițerilor de investigații ai Poliției de Frontieră, care continuă cercetările, în vederea întreprinderii măsurilor legale ce se impun.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu