Au reprezentat un partid politic şi au venit cu iniţiative legislative. 30 de elevi din ţară și-au testat cunoștințele despre activitatea Parlamentului

Embed:

30 de elevi din întreaga ţară şi-au testat cunoştiinţele legate de procesul legislativ. Aceştia au participat la jocul intelectual "Cunoaşte-ţi Parlamentul".

Împărţiţi în cinci echipe, cei 30 de elevi din Hînceşti, Ungheni, Drochia, Comrat şi Chişinău au avut de parcurs un traseu format din şase locaţii. În sala pentru conferinţe de presă, aceştia au trebuit să reprezinte un partid politic.

În cadrul acestei etape, elevii au trebuit să vină cu o iniţiativă legislativă care ar îmbunătăţi desfăşurarea examenelor de bacalaureat.

"Cred că cea mai grea etapă a fost pregătirea pentru că trebuia să citim rapoartele din toţi cei ani şi cumva să găsim careva argumente care ar vorbi despre problemele existente", a menţionat Elena Basarab, elevă la Liceul "Mihai Eminescu" din oraşul Comrat .

Apoi, participanţii au ajuns în sala de şedinţe plenare.

"Ne erau date cifrele şi spaţiile, iar noi trebuia să completăm fiecare loc cui îi aparţine. Un pic mai complicată dar ne-am descurcat", a explicat Felicia Botnari, participantă.

De asemenea, elevii au mers şi în Sala Europei, unde au avut misiunea să identifice Parlamentele altor state.

Adolescenţii recunosc că unele probe le-au dat mari bătăi de cap:

"Sarcina a patra, alegerea Parlamentului din mai multe ţări. Nu a fost o pregătire foarte puternică însă ne-am pus fiecare câte un scop şi am venit după câştig".

"Nu eram siguri care ţară se potriveşte Parlamentului, în schimb e bine".

Emoţii au avut şi dascălii copiilor:

"Desigur că avem emoţii. Sunt copii noştri şi oricum avem emoţii pentru ei pentru că în rezultatele lor se reflectă şi munca noastră".

"Copii sunt emoţionaţi fiindcă prima dată îşi cunosc Parlamentul mai aproape deoarece au posibilitatea să meargă în fiecare sală să vadă ce activităţi sunt, care e rolul fiecărei săli".

Cu ochii pe elevi au fost şi câţiva deputaţi din Parlament.

"Ceea ce contează pentru a reuşi în orice domeniu pe care ţi-l alegi este în primul rând să nu stai deoparte, să fii implicat, să nu te laşi speriat de ezitările de la început, de friciile care sunt caracteristice acestei perioade a tinereţii", a declarat Otilia Drăguţanu, deputat PDM.

"Cred că nu cunosc absolut totul. Sunt şi eu mai nou în Parlament. Dumneavoastră, tinerii sunteţi viitorul Republicii Moldova şi uitându-mă la voi pot să vă spun că Moldova are viitor", a punctat Petru Jardan, deputat Partidul Şor.

Jocul "Cunoaşte-ţi Parlamentul" a ajuns la cea de a doua ediţie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu