Au rating ZERO, însă lefuri MARI. PLDM a cheltuit pentru salarii 3,3 milioane de lei

Embed:

Conduc un partid cu rating aproape de zero, însă cheltuie milioane de lei pentru salariile lor. Este vorba despre primele persoane din Partidul Liberal Democrat din Moldova care trăiesc pe picior larg, potrivit datelor care se conțin în raportul financiar al formațiunii prezentat Comisiei Electorale Centrale.

În raport se arată că în 2017, PLDM a primit din bugetul de stat peste 8,5 milioane de lei, în timp ce finanțările proprii și din alte surse au constituit doar 744.000 de lei.

Cele mai mari cheltuieli, de 3,3 milioane de lei, au fost redirecționate pentru salarizarea a 30 de persoane. Nu este clar ce lefuri ridică cei din staff-ul PLDM, însă dacă facem o medie reiese că acestea ar avea salarii de aproape zece mii de lei pe lună.

În raport se mai arată că peste 770.000 de lei au fost plătiți pentru întreținerea sediilor, pentru deplasările peste hotare au fost necesare peste 280.000 de lei, iar pentru manifestații și seminare de instruire a membrilor de partid - peste 160.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al PLDM, Ion Terguță, afirmă că o bună parte din cele 3,3 milioane de lei sunt achitate drept contribuții la stat, iar salariile celor din fruntea partidului nu depășesc 4.000 de lei. Terguță spune că nu cunoaște ce leafă ridică liderul formațiunii Viorel Cibotaru.

Anterior, presa a scris că președintele formaţiunii care a ajuns la 1% în sondaje, ar ridica 20.000 de lei pe lună, de aproape patru ori mai mult decât salariul mediu pe țară.

Cel mai recent sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor, arată că PLDM se plasează la coada clasamentului atunci când este vorba despre încrederea cetățenilor.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu