Au rămas zile numărate până când creştinii vor încheia postul Crăciunului

Embed:

Mesele copioase de Revelion i-au făcut pe mulţi moldoveni să uite de postul Crăciunului. Unii oameni respectă, totuşi, acest ritual religios şi aşteaptă cu nerăbdare sărbătoarea Naşterii Mântuitorului. Ei vor putea gusta din răcituri, pîrjoale şi cârnaţi de casă abia în data de 7 ianuarie. 

În familia Valentinei Dorogoi din satul Peresecina, raionul Orhei, Crăciunul este sărbătorit pe stil vechi.

Femeia are 69 de ani şi spune că de mică nu mănâncă ouă, carne şi lactate în perioada celor 40 de zile de post:

"Pe stil vechi noi l-am apucat şi aşa ţinem, că aşa e drept. Drept, drept, pe vechi trebuie lumea să-l serbeze. Mâncare de poste este. Şi fasole, şi cartofi, şi borş cu fasole facem. Câteodată e greu, da, parcă slăbeşti, dar apoi merge, parcă aşa trebuie să fie".

În perioada postului, femeia merge la biserică, iar seara citeşte rugăciuni la lumina candelei. Pensionara îşi învaţă nepoţii să adopte acelaşi stil de viaţă:

"Acesta e acatistul Maicii Domnului, duminica mai mult îl citim. Canonul e al Maicii Domnului e foarte scumpă cărticică şi e tare bine, pentru folosul familiei, pentru copii".

Postul Crăciunului este unul dintre cele patru mari posturi din an. Acesta a început în data de 28 noiembrie şi se va încheia în data de 6 ianuarie. În acea zi, creştinii nu vor mânca nimic până la apus.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu