Au rămas ore numărate! Peste un miliard de catolici din lume vor participa la slujba de Paşte

Embed:

Peste un miliard de catolici din lume vor participa, în această noapte la slujba de Paşte. La Vatican, acolo unde se adună mii de credincioşi pentru a sărbători Învierea Domnului, se fac ultimele pregătiri, iar autorităţile întreprind măsuri de maximă securitate. 

În doar câteva ore, la Vatican va începe slujba de Paşte. Papa Francisc va participa la serviciul divin din Bazilica Sfântul Petru, va binecuvânta focul în atriumul Bazilicii şi va intra în procesiune cu lumânarea pascală. Asta în timp ce va fi cântat imnul despre Învierea lui Iisus.

Între timp, autorităţile din Italia întreprind măsuri de securitate.  După atentatele din 22 martie de la Bruxelles, în Italia a fost instituit nivelul doi de alertă teroristă, iar sute de poliţişti şi militari patrulează străzile Romei. Forţele de ordine patrulează, în special, zona Colosseumului și Bazilicii Sfântul Petru.

Autorităţile susţin că sunt obligate să ia măsuri suplimentare de securitate, dar îndeamnă oamenii să se simtă în siguranţă pentru că nu există indicii care să sugereze posibilitatea unu atac.

În întreaga lume sunt aproximativ 1,2 miliarde de catolici. În ţara noastră, numărul acestora ajunge la 20 de mii de catolici.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu