Au primit o şansă la o viaţă normală! Trei surori gemene de trei ani au fost operate la inimă

Embed:
Medicii de la Spitalul Republican au efectuat, în premieră, o intervenţie chirurgicală la inimile a trei surori. Alexandrina, Anastasia şi Nicoleta au mai puţin de trei ani. Imediat după naştere, specialiştii au depistat la ele o cardiopatie congenitală, dar au decis să aştepte până fetiţele vor creşte un pic şi vor prinde la puteri. Mama micuţelor, care este medic rezident, spune că una din cauzele problemelor de sănătate la fete este naşterea lor prematură, drept urmare canalul arterial a rămas permeabil.

"La 90 de procente din copii canalul rămâne permiabil. Am înceracat prin metoda medicamentoasă, nu s-a rezolvat și deja am decurs prin metoda chirurgicală", a declarat Elena Robu, mama celor trei fetiţe.

Mama fetelor spune că ele au trecut stoic prin aceste încercări şi s-au susţinut reciproc.

"În secția de reanimare fiind Alexandrina și Anastasia, noi doreau să-și întindă mânuțile și să le atiingem, pentru noi părinții a fost bucurie enormă", a zis Elena Robu, mama celor trei fetiţe.

Medicii Liviu Maniuc şi Nichifor Şciuca au efectuat intervenţia chirurgicală şi au înlăturat cardiopatia. Ei spun că o asemenea operaţii la trei gemeni deodată a fost făcută în premieră.

"Trebuia să facem așa să organizăm, ca să fie operate în scurt timp și tot atât de repede să meargă recuperarea ca și cum ar fi un singur copil cu aceeași patologie", a menționat Nichifor Şciuca, chirurg cardiolog.

Acum surorile gemene trebuie să parcurgă o perioadă de reabilitare.

"Noi așa și spunem părinților - aveți copii sănătoți deja, mă refer la patologia dată. Dacă ele vor dori vor putea practica dansurile", a spus Nichifor Şciuca, chirurg cardiolog.

"Nu trebuie să plecăm peste hotare. Operația este făcută absolut pe poliță. Doar este necesar îndreptarea de la medicul de familie", a menționat Elena Robu, mama celor trei fetiţe.

De la începutul acestui an la Spitalul Republican "Timofei Moșneaga", au fost efectuate 212 operaţii pe cord la copii. Cel mai mic pacient avea doar câteva ore de la naştere.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu