Au omorat o bătrână pentru 4.000 de lei. Un tânăr de 17 ani a fost reţinut, iar alţi doi bărbaţi au fugit din ţară

Procuratura Generală anunță arestarea unui făptaș și obținerea acordului de extrădare din România a altor doi, în cazul omorului unei femei din raionul Călărași, cu vârsta peste 60 de ani, de la care au sustras suma de 4.000 lei.

Făptașii sunt trei bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 32 de ani. Primul învinuit este din aceeași localitate cu victima și a fost plasat în arest prevenit. Ceilalți doi sunt locuitori ai raioanelor Anenii Noi și Ștefan Vodă, care însă atunci când au aflat că sunt căutați de forțele de ordine, s-au eschivat de la urmărirea penală și au plecat în România.

Acolo, însă, la solicitarea Procuraturii Generale a Republicii Moldova, aceștia au fost reținuți, iar la această etapă urmează să aibă loc procedura de extrădare a lor.

Indivizii riscă o pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de până la 10 ani în cazul tâlhăriei adică atacul comis asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, comis de mai multe persoane, prin pătrundere în locuință.

În cazul omorului intenționat din interes material, comis de mai multe persoane, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani sau detenţiune pe viaţă. În cazul făptașului cu vârsta de 17 ani, pedeapsa ar urma să fie aplicată înjumătățit.

Lasă un comentariu