Au muncit mult și și-au ridicat imperii de miliarde. Cine sunt cele mai bogate femei din lume

Embed:

Au muncit mult și și-au ridicat imperii de miliarde cu mâinile proprii. Este vorba despre cele mai bogate femei care au luat-o de la zero. În prezent în lume sunt doar 56 de astfel de reprezentante. Revista Forbes le-a dedicat un top.

Cea mai bogată antreprenoare din lume este chinezoaica Zhou Qunfei. Născută într-o familie săracă, acesta a abandonat școala la 15 ani și a început să muncească. Din banii adunaţi, la 22 de ani, a lansat compania Lens Technology, care se ocupă de producerea ecranelor de sticlă. Acum, averea ei este estimată la 7,4 miliarde de dolari.

A doua în top este Marian Ilitch din SUA. Împreună cu soțul său au deschis prima pizzerie Little Caesars în orașul Detroit, în 1959. Ulterior, un local obişnuit s-a transformat într-un lanț de restaurante, care i-au adus o avere de aproximativ 6 miliarde de dolari.

Urmează o altă chinezoaică, Chan Laiwa, care în 1988 şi-a deschis o companie imobiliară, Fu Wah International. Şi această doamnă s-a născut într-o familie săracă, acum însă deține un imperiu cotat la 5,6 miliarde de dolari.

Pe locul patru se află Pollyana Chu, din Hong Kong. Deși provine dintr-o familie bogată, femeia a muncit cu ardoare. Şi-a deschis firma de brokeraj Kingston Financial Group în 1992. Acum, averea pe care o deţine se ridică la aproape 5 miliarde de dolari.

Jurnalista chineză Wu Yajun a ajuns în acest top după ce a deschis cu fostul ei soț compania imobiliară Longfor. Chinezoaica are în conturi aproximativ 4,5 miliarde de dolari.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu