Au mers la biserică şi au decorat casele cu ramuri de tei. Creştinii ortodocşi serbează azi Duminica Mare

Embed:
Creştinii ortodocşi serbează azi Duminica Mare sau Rusaliile. Cunoscută şi ca Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Duhului Sfânt peste apostolii Domnului, sărbătoarea este una importantă în calendar. De dimineaţă, credincioşii au mers la biserică unde au fost oficiate slujbe, după ce ieri şi-au decorat casele cu ramuri de tei sau nuc care se spune că aduc fericirea în case.

Cei care au mers la biserică spun că s-au rugat pentru sănătatea apropiaţilor.

"Ar fi bine toţi creştinii să se apropie de Dumnezeu, să fie împliniţi în suflet, să vină să se roage pentru binele nostru, pentru pacea în suflet, în gând, în inimă, pentru copii noştri care sunt viitorul nostru."

"Pentru toţi cei dragi şi apropiaţi, să fie sănătate, pace, linişte, bucurie. Ne bucurăm că ne învredniceşte Dumnezeu şi avem parte de a intra în casa lui, asta este cel mai bun moment."

Enoriaşii şi-au împodobit casele de ieri cu iarbă, frunze de tei şi de nuc.

"Se pun frunzarii la poartă, aşa am văzut la părinţi, aşa facem şi noi, asta arătăm şi la copii noştri ca să ducă tradiţiile mai departe căci sunt frumoase, importante."

"Am pus crenguțele de nuc, de aseară, o să stea trei zile, în Marea Duminică, în a doua zi şi în a treia zi a sărbătorii. După le punem într-un vas, dar nu le aruncăm la gunoi sau le aducem la biserică dacă avem aşa posibilitate."

"La poartă se pun nucari, pe jos se pune iarbă verde, din tradiţii de la bunica mea, ea întotdeauna cocea plăcinte în ajun, cu cireşe, dădea de pomană pentru cei răposaţi, aceasta era tradiţia în familia noastră."

În această zi, în biserică este aşternut un covor din iarbă şi flori, care este ţinut timp de o săptămână. De Duminica Mare, la biserică sunt sfințite şi primele fructe de sezon, cireşele.

"Casele noastre sunt împodobite cu frunzari, aceste frunze de la copaci nu simbolizează altceva decât limbile de foc, în chipul cărora s-a pogorât Duhul Sfânt peste apostoli. De asemenea, frunzele simbolizează Sfânta Treime, cea care s-a arătat la stejarul Mavrei în chipul de trei îngeri", a spus secretarul Mitropoliei Moldovei, Vladimir Cheibaş. 

Potrivit tradiţiei, ramurile se ţin în case până la Sînziene.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu