Au fost desemnaţi cei mai buni antrenori, jucători, arbitri şi cea mai tare echipă de fotbal

Embed:

Cu toate că a pierdut campionatul şi Liga Campionilor în 2012, FC Barcelona a strălucit în ultimii patru ani, timp în care a câştigat 13 trofee. Pentru aceasta, Barca a fost remunerată cu titlul de cea mai bună echipă a primei decade din secolul 21, dar şi din anul 2011. Ruud Van Nistelrroy de la Malaga este cel mai bun golgheter, iar Arsene Wenger - cel mai bun tehnician.

Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a organizat o gală de fotbal în Spania, unde a oferit trofee celor mai buni antrenori, jucători, arbitri şi echipe de fotbal din prima decadă a secolului 21, dar şi pentru anul 2011. Astfel, Pep Guardiola a devenit cel mai bun antrenor din sezonul trecut, în timp ce Arsene Wenger de la Arsenal este cel mai bun tehnician din perioada 2001-2010.

Cu toate că a contribuit decisiv la câştigarea celor 13 trofee ale Barcelonei din ultimii patru ani, Messi nu este cel mai bun golgheter. Trofeul i-a fost înmânat atacantului formaţiei Malaga, şi al naţionalei Olandei, Ruud Van Nistelroy.

"Următorul trofeu al decadei se va decide între Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi. Vom vedea atunci cine este câştigătorul din 2020. Poate mă vor invita să înmânez trofeul", a declarat Nistelroy.

Singurul trofeu cucerit de cei de la Real Madrid i-a aparţinut lui Iker Casillas, pentru cel mai bun goalkeeper. Germanul Markus Merk a fost desemnat cel mai tare arbitru.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu