Au fost delimitate hotarele altor 18 circumscripţii uninominale din sudul şi centrul ţării

Embed:

Hotarele altor 18 circumscripţii uninominale din sudul şi centrul ţării au fost delimitate de membrii comisiei de profil. Harta acestora este provizorie şi urmează să fie definitivată la şedinţele următoare.

Potrivit schemei preliminare, raionul Taraclia ar putea constitui o singură circumscripţie, chiar dacă numărul de locuitori este de puţin peste 35 de mii. Excepţia este făcută pentru că acolo trăiesc preponderent bulgari. Totodată, pe teritoriul Autonomiei Găgăuze vor fi create două circumscripţii, iar în municipiul Chişinău - 11.

"Trebuie să garantăm ca în fiecare din aceste circumscripţii formate avem aproximativ acelaşi număr de alegători, avem doar o singură excepţie ce ţine de Taraclia. Pentru a respecta regulile impuse de Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei în contextul păstrării autencităţii voinţei politice a minorităţilor naţionale care domiciliază compact", a declarat Iurie Ciocan, preşedintele Comisiei privind crearea circumscripţiilor.

La şedinţa trecută, experţii au prezentat schema provizorie a primelor 15 circumscripţii din nordul Moldovei. În total, pentru alegerile parlamentare din 2018, vor fi create 51 de circumscripţii. Cinci dintre acestea sunt destinate alegătorilor din regiunea transnitreană şi din diasporă.

Potrivit datelor CEC, în prezent sunt înregistraţi 2 milioane 873 de mii 707 moldoveni cu drept de vot.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu