Au devenit actori pentru o zi. Neymar, Lewandowski şi Cafu au participat în realizarea unui film de scurt metraj

Două actuale vedete ale fotbalului mondial - Neymar Junior și Robert Lewandowski - precum şi fostul căpitan al echipei naţionale a Braziliei, Cafu, au devenit actori pentru o zi.

Cei trei au renunţat la antrenamente și sejur monden şi au participat în realizarea unui film de scurt metraj. Sportivii apar în imagini alături de actorii Jason Thorpe şi Ross Hatt, care au jucat roluri de antrenori. Subiectul filmului este promovarea măsurilor de securitate la bordul avionului în timpul zborului.

Conform scenariului, acţiunile au avut loc într-un vestiar improvizat.

Fotbaliştii au purtat veste de salvare, au demonstrat cum se cuplează centurile de siguranţă, iar apoi şi-au demonstrat abilităţile de a jongla cu mingea de fotbal.

Lewandowski a fost implicat într-una dintre cele mai haioase faze. Atacantul polonez al clubului Bayern Munchen a vrut să facă poze cu însoţitoarele de bord, însă actorul Jason Thorpe i-a tăiat selfie stick-ul.

Acest film urmează a fi difuzat în avioane înaintea zborurilor.

loading...

Lasă un comentariu