AU CERUT MITĂ DE MII DE EURO! Un avocat din Călărași și șeful Ocolului Silvic Ungheni, cercetați penal

Embed:

Un avocat din Călărași și șeful Ocolului Silvic din Ungheni sunt cercetați penal pentru corupție și trafic de influență.

Suspecții au pretins 6.000 de euro de la tatăl unui tânăr condamnat la opt ani de închisoare pentru escrocherie. Bărbatul i-a denunțat pe cei doi la poliție.

Banii au fost transmiși bănuiților în două tranșe, sub controlul polițiștilor.

În schimbul celor șase mii de euro, avocatul urma să-i determine pe magistrații de la Curtea de Apel Chișinău să anuleze decizia de condamnare a fiului său.

Bărbații au fost duși la Procuratura Anticorupție, unde, avocatul și-a recunoscut vina. Acum, suspecții riscă până la șase ani de închisoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu