Atmosferă magică. Orchestra simfonică a Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchevici a surprins vizitatorii unui centru comercial din Capitală

Atmosferă magică pe ritmuri de vals. Orchestra simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici" a surprins vizitatorii unui centru comercial din Capitală, interpretând pentru ei renumitele valsuri ale compozitorului vienez Johann Strauss.

Miniconcertul a fost o surpriză plăcută pentru cei veniţi la cumpărături, care s-au delectat cu muzică clasică.

Orchestra a creat o adevărată atmosferă de sărbătoare.

" Am venit cu un program de sărbătoare. Ca să creăm o atmosferă magică şi, poate, să aducem un pic de căldură. Asta pentru că muzica lui Strauss emană căldură", a spus Svetlana Bivol.

Oamenii au ascultat renumitele piese ale marelui compozitor cum ar fi: "Dunărea albastră", "Sânge vienez" sau "Vocile primăverii". Toate au răsunat live, sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţă.

"E o idee minunată. Dezvoltă dragostea și curățenia sufletească a oamenilor. Eu așa cred. Muzica asta te purifică".

" Fiica mea m-a întrebat azi ce este o simfonie. Ca şi cum ar fi simţit că o să venim aici. Această muzică am auzit-o cândva şi mi-a plăcut foarte mult. Ea crează o stare specială. "

Organizatorii promit că asemenea seri muzicale vor deveni o tradiţie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu