Atmosferă de basm pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Ce surprize îi aşteaptă pe cei care vin acasă (FOTOREPORT)

Brazi imenși, sute de globuleţe strălucitoare, jucării moi şi un pianist care cântă pasagerilor. Acestea sunt doar câteva din imaginile desprinse din povestea creată la Aeroportul Internaţional Chişinău, în ajunul sărbătorilor de iarnă. Administraţia întreprinderii spune că a pregătit o mulţime de surprize pentru cei care vin acasă, dar şi pentru cei care pleacă peste hotare.

Pentru ca atmosfera de sărbătoare să fie resimțită din plin, lîngă bradul de la intrare in Aeroport au fost aranjate mai multe jucarii. Printre ele şi acest ursuleț in miniatură, care pe lângă faptul că seamănă cu unul adevărat, acesta mai şi respiră.

Atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă poate fi resimţită în tot aeroportul. Aici au fost instalate sute de globuleţe aurii şi steluţe cu heliu.

"Avem peste 200 de jucării, aproape 300 instalate pe acest brad imens. Dacă e să numărăm brăduțul din tot aeroportul pentru că sunt în fiecare colțișor al aeroportului. Am încercat să creăm imaginea această de sărbătoare oriunde s-ar întoarce pasagerul. Fiecare local, restaurant, cafenea şi-a amenajat la rândul său zona", a spus Rodica Rusu, şefa serviciului de presă al Aeroportului Internaţonal Chişinău.

Călătorii au rămas plăcut surprinşi de atmosfera de basm din aeroport:

"Bradul este uimitor. Dar ursuleţul e neobişnuit. Chiar l-am şi filmat ca să expediez video copilului. El şi respiră, e urs moldovenesc. Foarte mult îmi place şi globurile sunt frumoase."

"Am reuşit la intrare sa văd bradul şi tot am rămas impresionată. Am făcut poze chiar să fie o amintire. Mi-a plăcut. E bine ce se face la noi."

"Îmi place măcar că sunt pentru prima dată în aeroport.E frumos tare."

Timp de o zi, cei care au plecat din ţară au fost petrecuţi într-un mod neobişnuit. În terminalul destinat plecărilor, un muzician a interpretat la pian melodii cu tematică de Crăciun.

"Acum o să ascult şi muzica, mai avem vre-o două ore, mai avem de ascultat. E mai vesel, e mai frumos. Parcă dispoziţia e alta."

"Îmi place mult, mai ales bărbatul cântă toată ziua. Înainte nu au văzut să fie aşa ceva. Dar acum e foarte frumos s-au pregătit de sărbătorile de iarnă."

Şi turistii spun că în aeroport se simte spiritul sărbătorilor de iarnă.

"Noi am rămas plăcut surprinse de decoraţiunile pe care le aveţi. Mai ales de bradul imens de la intrare. Şi pianistul interpretează melodii ce ne relaxează."

"Îmi plac toate decoraţiunile. Bradul care e la intrare e tare drăguţ şi cel de la sosire. Mi-au plăcut şi globuleţele. Noi am rămas tare impresionate când am venit aici."

Administraţia aeroportului spune că surprizele nu se opresc aici. La mijlocul lunii decembrie va fi lansată o campanie socială, în care membrii familiilor social vulnerabile care nu au fost acasă de mai bine de un an, vor primi bilete gratuite tur-retur.

"Am identificat familiile, familiile tare doresc dar urmează să rezolve problemele cu angajatorul. Am întâlnit multe cazuri când de aproximativ doi ani nu şi-au văzut copilul,tatăl este peste hotare, din simplu motiv că nu a avut posibilitate, nu a avut resurse financiare. Ce poate fi mai frumos decât reîntregirea familiei de sărbătorile de iarnă", a spus Petru Jardan, director general Aeroportul Internaţonal Chişinău.

Campania "De sărbători dăruim fericire" se va încheia în ianuarie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu