Atletico şi Fulham vor juca în finala Europa League

Embed:

Atletico şi Fulham au făcut două meciuri absolut nebune în returul semifinalelor şi au smuls aproape forţat calificarea. Atletico şi Fulham vor juca cu trofeul pe masă pe 12 mai, în finala din Hamburg.

Spaniolii s-au calificat în utlimul act după o partidă incendiară. Liverpool - Atletico scor 2-1, după ce în tur spaniolii au învins cu 1-0. Finalul primei reprize a adus exact ce aşteptau fanii din oraşul  formației Beatles. Benayoun a scăpat de adversarul direct, a centrat pentru Aquilani, iar italianul a reluat imparabil din interiorul careului şi a trimis meciul în prelungiri. De la agonie la extaz, aşa au trăit fanii "los colchoneros" ultima jumătate de oră a acestei duble de foc. "Cormoranii", însă au punctat prin Benayoun, cel mai activ jucător al englezilor, dar "bestia nera" , Forlan a stabilit scorul final şi a calificat-o pe Atletico după 24 de ani, într-o finală de cupă europeană.

"Liverpool eliminată de ex-jucătorul lui Manchester United!", au scris după meci englezii de la The Sun. În timp ce presa spaniolă l-a ridicat în slăvi pe eroul meciului uruguaynul Forlan.

În cealaltă semifinală, Fulham a năruit visele lui Hamburg de a juca finala pe teren propriu şi a învins acasă cu 2-1, după ce în tur a făcut 0-0. Golurile echipei gazdă au fost marcate de Davies şi Gera, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Petrici. "Ce eliminare şoc", au scris după meci nemţii de la Bild, în timp ce englezii de la The Sun au titrat "Uluitor! ".

loading...

Lasă un comentariu