ATENŢIE! Sună la poliţie dacă îl recunoşti pe acest bărbat. Ce faptă gravă a comis (VIDEO)

Embed:

Poliţia este în căutarea individului care apare în imaginile video, pentru faptul că ar fi pătruns într-o locuinţă din strada Fierarilor, de unde a furat o geantă. 

În ea se aflau actele de identitate ale proprietarei, un card bancar pecum şi alte bunuri materiale.

Ulterior, individul a ridicat de pe cardul bancar 3 280 de lei.

Persoanele care îl recunosc sunt rugate să informeze poliţia imediat la numarul de telefon: 0 (22) 27-22-57.

Poliţia a iniţiat o cauză penală pentru furt, care prevede amendă în mărime de la 6.000 de lei la 20.000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la patru ani.

Totodată, Poliţia Capitalei recomandă:

Dacă plecaţi de acasă până la vecin sau lipsiţi pentru puţin timp – nu lăsaţi uşa neîncuiată;

Asiguraţi-vă ca uşa principală de acces în locuinţă să fie încuiată peste noapte;

Fiţi atenţi ca în orice împrejurare să nu vi se fure cheile sau să le pierdeţi.

Daca totuşi vi s-a întâmplat – schimbaţi imediat lacătul uşii;

 Educaţi-vă copiii să reacţioneze prompt în situaţii când cineva necunoscut încearcă să-i convingă despre faptul că sunt prieteni sau colegi de serviciu cu dumneavoastră si au venit după cheile locuinţei sau după bunurile din casă; 

Montaţi pe partea interioară a uşii un lanţ de siguranţă, care să limiteze deschiderea acesteia, când descuiaţi unei persoane pe care nu o cunoaşteţi;

Nu credeţi persoanele care încearcă să vă vândă bunuri (veselă, detergenţi, bijuterii, etc). Aceştia vă pot distrage atenţia cu scopul de a fura; 

Pentru proprietarii apartamentelor situate la parter se recomandă a nu lăsa pe timpul nopţii geamul de la baie deschis. Montaţi grilaj sau sistem de alarmă la ferestrele care sunt expuse pericolului de escaladare;   

În cazul când plecaţi în concediu sau weekend, apelaţi la o cunoştinţă sau vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi acestuia un număr de telefon la care puteţi fi de găsit.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu