Atenţie, NINSOARE ABUNDENTĂ! Cum se circulă pe drumurile naţionale

Embed:

(13:55) Autoritățile îndeamnă oamenii să nu plece la drum decât dacă este neapăarat necesar și să nu plece la drumuri lungi. Ministerul Economiei anunță că dispeceratul de la Administrația de Stat a Drumurilor funcționează în regim non-stop la numerele 022-74-89-61, 022-22-55-30 și 060477177. Serviciul este dedicat pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, MEI informează că pe traseele naționale sunt amplasate 40 de camere video, care asigură monitorizarea și vizualizarea stării drumurilor în timp real – http://asd.md/camera-video.

În cazul situațiilor excepționale, blocaje din cauza zăpezii, cetățenii pot apela la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la numărul de telefon 022-73-85-45 sau la Serviciul 112. Imediat ce a fost primită sesizarea, echipajele mixte, inclusiv militari, vor interveni în cel mai scurt timp pentru a oferi ajutor.

(12:27) Potrivit meteorologilor, ninsorile se vor opri spre seară, iar cel mai abundent ninge în zona centrală și de sud a țării. În schimb la noapte sunt așteptate temperaturi extrem de reci, de -11, -16 grade. 

(UPDATE 12:00) Primăria Capitalei cere ajutorul Guvernului pentru deszăpezirea drumurilor din Chișinău. Și ministrul Chiril Gaburici a cerut implicarea aramatei atunci când există cazuri de persoane rămase blocate în zăpadă

Citește și: Situaţia drumurilor naţionale. Circulația tirurilor BLOCATĂ TEMPORAR pe șoseaua Leușeni (VIDEO)

 

De ieri, întreaga ţară este cuprinsă de un val de ninsori. În această dimineaţă a început a ninge abundent.

La ora 8:00, Serviciul Hidrometeorologic a anunţaţ grosimea stratului de zăpadă în ţară: la Chişinău acesta atinge valori de 15 cm, la Briceni s-au înregistrat 8 cm, la Bălţi omătul s-a depus în 9 cm. În sudul ţării, la Cahul stratul de zăpadă a atins 10 cm, iar cel mai puţin omăt a căzut la Tiraspol, doar 3 cm. 

La această oră, în capitală se circulă în condiții de iarnă, în regim de "cod galben" de ninsori, iar serviciile de profil intervin, în conlucrare cu Inspectoratul Național de Patrulare, pentru depășirea situațiilor problematice apărute. Străzi închise nu sunt. Transportul public circulă pe toate rutele municipale.

Începând cu ora 05.00, 350 de muncitori lucrează la curăţarea staţiilor de aşteptare a transportului public. Pe parcursul zilei de vineri, 400 de muncitori vor participa la deszăpezirea trotuarelor.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, pe drumurile naționale se efectuează lucrări de patrulare și combaterea lunecușului, iar circulația rutieră pe drumurile naționale este asigurată. Până la această oră, în procesul tehnologic au fost antrenate 214 utilaje speciale, 1633,3 tone de material antiderapant și 294 muncitori rutieri.

Administraţia de Stat a drumurilor informează că toate sectoarele periculoase sunt monitorizate în permanență de către administratorii drumurilor și după necesitate se intervine.

În perioada menționată, pe drumurile magistrale, republicane și regionale s-au efectuat lucrări de patrulare, deszăpezire şi combaterea lunecușului.

În procesul tehnologic au fost antrenate:

- utilaje speciale – 214 (unități);

- material antiderapant – 1633,3 (tone);

- muncitori rutieri – 294.

Primăria Chişinău informează că în dimineaţa zilei, la linie au fost emise 307 troleibuze şi 91 de autobuze. 8 troleibuze cu remorcă au fost înlocuite cu unități obișnuite, aflate în rezerva întreprinderii.

Pe parcursul zilei de vineri, ÎM Regia "Exdrupo" îşi va continua intervenţia pe întreg teritoriul orașului, pentru a curăța străzile.

De asemenea, agenţii economici din Chişinău și gestionarii de imobile sunt chemați să-şi cureţe zăpada de pe teritoriul în care activează.  

Serviciul Hidrometeorologi de Stat anunţă că temporar va viscoli, se vor forma troiene pe drumuri, iar pe firele electrice și crengi se vor forma depuneri de lapoviță și polei. 

Publika.md informează că noaptea trecută, de la ora 03.30, drumarii au împrăștiat antiderapant cu 30 de unități specializate, inclusiv cu 7 greidere în suburbii. Pe parcursul nopții au fost utilizate 280 tone de antiderapant, în timp ce ieri au fost împrăștiate circa 600 tone de nisip cu sare.

Primăria îndeamnă în continuare cetățenii să utilizeze transportul public, în defavoarea mașinilor personale; automobiliștii să nu parcheze pe marginea străzilor și pe trotuare, pentru a evita aglomerarea traficului și a permite utilajelor de deszăpezire să intervină în timp util.

În legătură cu condițiile meteorologice nefavorabile, Postul vamal Sculeni, a sistat tot transportul de mare tonaj, pentru a nu crea blocări pe traseu, informează serviciul Infotrafic al IPN.

Alături de administraţie, INP recomandă conducătorilor auto:

- să se conformeze necondiţionat semnelor/indicaţiilor agenţilor de circulație;
- să evite pe cât este de posibil circulaţia pe străzile sus indicate;
- să nu pornească la drum dacă nu au maşina echipată cu pneuri de iarnă;
- să manifeste o manieră prudentă de conducere;
- să adapteze viteza de deplasare la condiții de drum și trafic;
- pentru ajutor sesizați cel mai apropiat echipaj de patrulare sau apelați 112;
- să manifeste răbdare și disciplină maximă, fără abateri de la respectarea Regulamentului circulației rutiere, și le dorim o deplasare sigură, fără dificultăți.

Dacă este necesar să conduceţi în această perioadă, plănuiţi deplasarea din timp, recomandă inspectorii de patrulare.

1. Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.

2. Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

3. Întrucât vântul puternic afectează întotdeauna buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, este recomandat să sporiţi atenţia pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare.

4. Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

5. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos.

PUBLIKA.MD aminteşte că ieri, 10 ianuarie, meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de condiții complicate ale vremii, valabil până în 11 ianuarie. Râurile mici și bazinele acvatice din ţară, in perioada 10-18 ianuarie 2019, gheața va fi instabilă, îmbibată cu apă și camuflată de zăpadă, iar ieșirea pe ea prezentă pericol sporit. 

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.   

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu