ATENȚIE! Moldovenii care vor să plece în Grecia trebuie să vadă asta! Harta zonelor afectate de incendiu

Alertă de incendii şi vreme extremă în Grecia, pe coasta Atenei. Iată cele mai afectate zone de incendii din Grecia!

Incendiul s-a declanşat într-o pădure de pini din apropiere de Kineta, la circa 54 de kilometri vest de capitala Greciei. Per total, 50 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar 150 de oameni au fst răniţi.

Cea mai mare parte a victimelor au fost prinse în capcană de flăcări în sectorul localităţii balneare Mati, aflată la 40 km nord-est de Atena.

Regiunile din Grecia cu cel mai ridicat risc de incendiu

Autorităţile din Grecia au emis un avertisment de incendiu în mai multe regiuni ale ţării. Astfel, conform datelor Protecţiei Civile, există un risc foarte ridicat (nivelul 4 - culoarea portocalie pe hartă) de incendii în Grecia Centrală (Viotia, Fthiotida, Fokida) și Peloponez (Corint, Achaia, Argolida, Arkadia, Lakonia) și insula Evia.

În același timp, Secretariatul General pentru Protecție Civilă recomandă cetăţenilor să fie foarte atenți și să evite orice acţiune care poate provoca incendii prin neglijență, cum ar fi aruncarea țigărilor aprinse, arderea ierburilor uscate sau a reziduurilor din gospodării, utilizarea de dispozitive de sudură şi a grătarelor în aer liber etc. 

Deocamdată, autorităţile nu au anunţat dacă printre victime se numără şi cetăţeni străini, scrie Realitatea.net.

Pescari, personal din cadrul Pazei de Coastă şi turişti au intervenit cu ambarcaţiuni pentru a salva peste 700 de persoane aflate pe mai multe plaje şi zone de coastă unde s-au refugiat din calea flăcărilor, a relatat ERT.

"Dacă nu aş fi plecat, aş fi ars", a spus Maria, o pensionară de 67 de ani care locuieşte la Mati, contactată telefonic de AFP. Pentru că nu a mai avut timp, ea a trebuit să-şi abandoneze cei doi câini pentru a se refugia într-o localitate apropiată.

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, şi-a scurtat o vizită în Bosnia-Herţegovina pentru a reveni de urgenţă în Grecia. Atena a activat şi mecanismul european de protecţie civilă pentru a solicita întăriri partenerilor săi, iar Cipru şi Spania au anunţat deja că vor oferi ajutor Greciei

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu