ATENȚIE! Mai mulți oameni raportează reacții adverse la medicamente. La ce trebuie să fim atenți

Embed:

Tot mai mulţi moldoveni au reacţii adverse după administrarea preparatelor. Potrivit Agenţiei Medicamentelor, de la începutul anului au fost înregistrate 790 de cazuri, în timp ce în 2017, pe tot parcursul anului, s-au adresat doar 500 de pacienţi. Subiectul a fost discutat în cadrul unei conferinţe organizată de Agenţia Medicamentului şi MInisterul Sănătăţii.

Potrivit specialiștilor, cel mai des provoacă reacţii antituberculoasele, deoarece medicii prescriu mai multe preparate în cazul tratamentului, iar medicamentele administrate concomitent sporesc riscul apariției efectelor secundare.

Efecte grave pot provoca şi unele antibioticele, analgezicele şi anestezicele.

"Mai mult de jumătate din toate medicamente sunt prescrise, distribuite sau vândute ne corespunzător şi jumătate din pacienți nu reușesc să le preia corect", a spus Vladislav Zara, director al Agenției Medicamentului .

Ministrul Sănătăţii, Silvia Radu, a îndemnat medicii, dar şi oamenii să raporteze la timp astfel de situaţii pentru a putea fi evitate tragediile.

"Îndemn toți profesioniștii din domeniul medical să manifeste un interes deosebit pentru farmacovigilența şi să raporteze reacțiile adverse depistate către Agenția Medicamentului şi dispozitivelor medicale. Nu uitați orice raportare a ne calității medicamentelor poate salva vietățile oamenilor", a spus Silvia Radu, ministrul sănătăţii. 

Specialiştii le recomandă oamenilor să nu se trateze singuri şi să fie atenţi la intervalul de timp atunci când administrează pastilele.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu