ATENȚIE! Alertă de călătorie în mai multe țări din Europa. Este cod roşu și portocaliu de căldură

Embed:

Dacă sunteţi în străinătate sau planificați să mergeţi în perioada următoare, aveţi grijă! În Elveţia, Croaţia şi Polonia este cod roşu de caniculă, iar în Spania, Belgia, Franţa şi Austria este cod portocaliu. Temperaturile ar putea ajunge chiar şi la 40 de grade.

Din cauza arşiţei insuportabile, în peninsula iberică 10 oameni au murit, iar în apropierea oraşului Valencia au izbucnit incendii de vegetaţie.

- Era un foc puternic. Ardea tot în zona munţilor. În câteva minute a fost distrusă toată vegetația.

- Am venit să văd care-i situaţia, dacă sunt oameni sau copii mici în pericol. Am o cameră liberă şi aş fi putut să-i adăpostesc.

- Pentru a rezista căldurii, turiştii din capitala Franţei se răcoresc direct în havuzuri.

- Timpul este fantastic la Paris. Ce-i drept, e cam cald pentru noi.

- Este greu de suportat, dar oraşul e frumos oricum. Suntem fericiţi că suntem aici chiar şi pe timp de caniculă. Am luat puţină apă ca să ne mai răcorim.

Alerte de caniculă sunt şi în Portugalia, Olanda şi Slovacia, unde meteorologii au instituit cod galben. Fenomenele meteo extreme afectează şi alte ţări europene: în Italia, Slovenia, Estonia şi Lituania au fost emise avertismente de furtună, la fel ca şi în Spania, Franţa, Belgia şi Austria, unde se aşteaptă precipitaţii abundente, însoţite de descărcări electrice şi grindină.

Şi în zilele următoare, valul de căldură va afecta Europa: Germania va intra sub avertizare cod roşu până în 10 august.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu