ATENTATELE din 11 Septembrie. Filmul evenimentelor ce au zguduit o lume

Embed:

În mai puţin de două ore, Turnurile Gemene, simbolul economiei americane, au fost lovite în plin de terorişti şi s-au prăbuşit.

Aproape 3.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în tragedia care a şocat lumea, iar alte câteva sute au fost grav rănite. Statele Unite au intrat într-o stare de alertă fără precedent şi au declanşat războiul împotriva al-Qaida.

11 septembrie 2001, New York, ora 08.46. Un Boeing 767 al companiei American Airlines, cu 92 de pasageri la bord loveşte turnul nordic al World Trade Center. Partea superioară a clădirii e grav afectată. Autorităţile americane intră în stare de alertă.

Ora 09.03, New York. Un alt Boeing 767, al companiei United Airlines, cu 65 de oameni la bord, printre care şi cinci terorişti, loveşte al doilea turn, cel sudic.

09.43, Washington. Un Boeing 757 al companiei American Airlines se prăbuşeşte peste clădirea Pentagonului. La bord, 64 de pasageri, printre care cinci terorişti. Faţada vestică a Departamentului Apărării este avariată. Spaţiul aerian e închis şi toate cursele aeriene, anulate. Casa Albă şi Departamentul de Stat sunt evacuate.

10.05, New York. Turnul sudic al World Trade Center se prăbuşeşte. Sute de oameni, între care şi membri ai echipelor de salvare, sunt prinşi sub dărâmături.

10.10, Pennsylvania. Cinci minute mai târziu, un avion United Airlines se prăbuşeşte pe un câmp.

10.28 New York. Se prăbuşeşte şi turnul nordic al World Trade Center.

George W. Bush declară că forţele armate americane sunt în stare de alertă maximă. Masacrul îi este atribuit reţelei teroriste Al-Qaida, condusă de Osama bin Laden.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu