ATENTATELE DE LA SRI LANKA, REVENDICATE. ISIS a anunţat că membrii săi au organizat atacurile

Embed:
Gruparea teroristă ISIS a revendicat sângeroasele atacuri din Sri Lanka. Bilanţul acestora a urcat la 321 de morţi, între care 45 de copii. Numărul celor răniţi este de 500. La trei zile de la atentate, în ţară a fost organizată o ceremonie funerară pentru sutele de morţi.

Sicriele au fost depuse într-o groapă colectivă, iar pe locul cimitirului a fost ridicat un altar de flori. Rudele celor ucişi au sufletele sfâşiate de durere. Un bărbat nu-şi revine nici acum din starea de şoc. Teroriştii i-au ucis soţia, fiul, nora şi cei trei nepoţi. Nu mai are lacrimi pentru a-şi exprima durerea.

"Cinci copiii ai murit. Nu pot suporta durerea asta. Atacatorul trebuie ucis, fără iertare."

Între timp, pe internet a apărut o înregistrare cu un presupus atacator, un tânăr cu un rucsac în spate care intră într-o biserică. Peste câteva clipe, lăcaşul a fost aruncat în aer. Până acum au fost arestaţi 40 de suspecţi.

Unul dintre ei este un cetăţean originar din Siria. Atacurile organizate de paştele catolic au vizat trei biserici şi patru hoteluri de lux.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu