Atacul sinucigaş revendicat de SI în nordul Siriei: Patru militari americanit printre cele 16 victime

Un atentat sinucigaş comis miercuri la Minbej, în nordul Siriei, de gruparea Statul Islamic (SI) împotriva coaliţiei anti-jihadiste conduse de Washington s-a soldat cu moartea a 16 persoane, dintre care patru militari americani, la câteva săptămâni după ce preşedintele Donald Trump a afirmat că Statul Islamic a fost învins în Siria şi că retrage trupele americane din zonă.

Un oficial american a declarat sub rezerva anonimatului că patru militari americani au fost ucişi şi alţi trei au fost răniţi în explozia de la Minbej, revendicată de gruparea jihadistă. Potrivit altor surse, doar doi militari americani ar fi fost ucişi în atentat.

Coaliţia condusă de SUA care luptă împotriva grupării islamiste în Siria a declarat că "militari americani au fost ucişi într-o explozie în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare".

Atacul, produs în oraşul Manbij, controlat de rebelii care se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad, este cel mai sângeros pentru forţele americane de la desfăşurarea acestora în Siria în 2015, scrie agerpres.ro.

Luna trecută, preşedintele Donald Trump a anunţat că va retrage toţi cei 2.000 de militari americani din Siria, după ce a afirmat că Statul Islamic a fost învins în această ţară. Anunţul a condus la demisia ministrului apărării Jim Mattis, i-a luat prin suprindere pe aliaţi şi a stârnit îngrijorări în legătură cu declanşarea unei ofensive militare a Turciei împotriva forţelor kurde sprijinite de SUA în nordul Siriei.

Lasă un comentariu