Atac terorist în Pakistan cu peste 25 de morţi. Atentatul, revendicat de ISIS, viza un lider al Parlamentului

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul din Pakistan, care a vizat convoiul preşedintelui adjunct al Senatului de la Islamabad, soldat cu cel puţin 25 de morţi şi zeci de răniţi, au declarat oficiali guvernamentali, citaţi de The Associated Press şi mediafax.ro.

Organizaţia extremistă sunnită Stat Islamic a revendicat atacul terorist comis în oraşul Mastung din sud-vestul Pakistanului, potrivit Amaq, agenţia de ştiri oficială a reţelei.

Abdul Ghafoor Haideri, preşedintele adjunct al Senatului, este membru al unei partidului Jamiat Ulema-e-Islam, o formaţiune politică sunnită pro-talibană, a suferit doar răni minore.

Vehiculul în care se afla Haideri era escortat de mai mulţi agenţi de poliţie, astfel că cel puţin unul a decedat, iar mai mulţi se numără printre răniţi.

Bilanţul anterior al atentatului era de cel puţin cincisprezece morţi şi treizeci şi cinci de răniţi.

Regiunea unde a avut loc atacul este frecvent vizată de acţiuni ale militanţilor, însă cele mai multe atacuri de până acum au vizat minoritatea musulmană şiită din Pakistan.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu